Reiki, o Arta

M-a cucerit pe loc pentru ca era momentul sa fiu acolo, atunci! Si de atunci viața mea s-a schimbat  

Despre ce vorbesc? Despre Reiki si terapiile asociate cu aceasta Energie de înaltă vibrație. 

Reiki este o arta  pe care o “furi” sau mai bine zis ti se transmite de la Maestrul tău Reiki după ce ai primit inițierea, este o lume noua a vibrației personale interioare in acord deplin cu vibrația energetica Divina. Este o noua lume care se deschide către tine pentru a fi explorata pas cu pas. 

Pentru mine a însemnat pasul acela peste granița timpului si spațiului, a însemnat ușa deschisa către cunoașterea interioara, oglinda către lumea înconjurătoare, si înțelegerea faptului ca limite există numai in mintea noastră. Ele sunt acolo tocmai pentru a fi depășite, de a ne descoperi esența noastră Divina, ca ceea ce se petrece in noi, cu noi este “aici si acum”. Tot prin ceea ce am trecut a fost experiența unui “aici si acum” care s-a manifestat de mii de secunde. Este rezultatul unei experiențe a ceea ce am trecut, am simțit, am făcut si am gândit, am învățat si am crescut spiritual, am plâns ai am ras cu aceeași ochi in care îmi strălucește Lumina. 

Am auzit undeva ca :”ceea ce vindeca o parte din viața ta, vindeca orice parte din viață!”  

Cat de adevărat – este vorba despre Reiki!  

Reiki nu este o religie, sau un cult, cu atât mai puțin o secta … cum am mai văzut spunându-se pe ici pe colo. Reiki este arta, este miracolul care transforma frica in iubire necondiționată, prin intermediul Luminii. Miracolele apar numai ca expresie a iubirii! Este Energia Divina are circula prin mine, un canal de Lumina, de la Divin la tine, omule! Eu transmit aceasta energie ție, si ca mine, mulți alți inițiați, pentru care Reiki este ușor, plin de armonie si gratie, plin de bucurie si smerenie, este “fun” atunci când faci Reiki cu multa dragoste pentru tine si pentru cei din jurul tău!   

Maestrul meu spunea de curând: “Wise give without expectations, and find peace in helping and sharing. They cultivate energy of unity within humanity.” (Oferă fără așteptări si găsește pacea  ajutând si împărtășind experiența ta. Ele cultiva energia unității umanității) care reprezintă in câteva cuvinte esența fiecăruia dintre noi, fie ca vream sau nu sa o vedem! Ea este acolo si depinde de mine si de tine sa o descoperim, împreună!  

Meditația este dialogul Divinului cu tine, iar rugăciunea este dialogul tău cu Divinul! Suntem in contact cu Divinul in fiecare moment al existentei noastre, conștient sau inconștient, fie ca acceptam sau nu ideea de Divinitate.  

Daca vreți sa știți ce este Reiki, găsiți pe internet explicații cu istoric cu tot, interpretate sau nu! Daca vreți sa simțiți Reiki, atunci când va fi momentul va veți găsi Maestrul. Toate la timpul lor!  

Când am început Reiki, am început din dorința de a ști puțin mai mult decât ceilalți pentru ca Ego-ul meu era puternic si vorbea mai mult decât mine. Intre timp, am făcut pace, eu cu mine, ca despre asta este vorba.  

Acum câteva zile scriam despre EGO: “Egoul este un “eu” in ignoranta. Cu cat devenim mai conștienți si ne plasam in postura de observatori, egoul devine cel al unui căutător al caii versus egoul celui care “face” fără sa caute. Nivelul de conștiință este diferit cu siguranță. Încercam sa îmblânzim egoul si reușim când devenim proprii noștri observatori”  

Nici nu știu cum s-a întâmplat dar astăzi mă observ mai mult, sunt mult mai conștientă de ceea ce este in jurul meu, nu mai judec decât foarte rar când trec pe “pilot automat” adică “aud” vocea din capul meu… si atunci îmi spun: “reia secvența” … Îmi place mai mult sa fiu decât sa am, îmi place sa fac bine, sa ofer cu dragoste, sa luminez calea si altor căutători, sa impartim calea. As putea sa scriu mult si bine despre ce este Reiki pentru mine, dar vreau sa va las sa descoperiți singuri , atunci când simțiți voi ca e momentul.  

Tot ce vreau sa va spun despre Reiki este ca si-a pierdut din “sacru” pentru ca este mult prea mediatizat si in ultima vreme a devenit prea “comercial” – este numai o părere personala!  

Reiki înainte de toate este un mod de viață, o filozofie aparte, o comuniune sacra cu Divinul, un legământ pe care îl faci tu cu tine când primești prima inițiere, când devii un canal curat de Lumina, accesul la noi vibrații, mai înalte decât acelea cu care eram obișnuiți. Nu este suficienta numai o inițiere ca sa pornim pe acest drum. Este nevoie de susținerea energetica a Masterului tău si a întregii linii de Maeștri si multa dedicație din partea ta, mult studiu, conștientizarea ca Divinul este aceeași forță creatoare indiferent de oglinda prin care o privim.  

Si nu uita ca Universul recunoaște vibrația ta si iți răspunde in consecință. Este ca si cum ești acordat in energia pe care vrei sa o manifești in viața ta. 

Eu numai va spun sunt ca aici pentru voi, cu inițieri online (deocamdată) 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Translate »